tu ai viață dincolo de “noi”,
mi-a spus
m-am îmbătat cu parfumul tău
și am uitat drumul spre “dincolo”,
i-am răspuns
rătăcesc cu gândul
de la o oră la alta
și pășesc, împleticit,
până în momentul
în care te regăsesc
în brațele mele
aștept, tremurând,
răsăritul
și tânjesc,
ca un barbar bețiv,
după miedul
după-amiezii
ce făceai, înainte,
într-o zi de luni?
m-a întrebat
nimic din ce aș face acum,
i-am răspuns
a fost o dimineață rece,
iar “înainte”
e din ce în ce
mai în ceață
“înainte”
e de fapt
“înapoi”
numai asta pare
să fi rămas
dincolo de “noi”