cybermiorita

programul se blocase
la instrucțiunea anterioară
iar linii întregi de cod se prelingeau
neputincioase
pe marginea ecranului

două funcții recursive,
care poposiseră într-un loop stupid,
se chinuiau acum
să returneze o valoare pozitivă
înainte de a fi uitate într-un repository

o metodă înțeleaptă,
care oprise întregul flow de execuție,
povestea de zor
unui controller dezinteresat
cum c-ar fi de vină un request hăcuit

frontendul și backendul
închiseseră ambasadele
și se luptau deja pentru accesul nerestricționat
la serviciul de autentificare, care,
aparent, blocase toate conexiunile

un programator neputincios
discuta cu un manager nehotărât,
încercând să-l convingă să reseteze sistemul
înainte ca baza de date să fie afectată
iremediabil

iar șeful companiei se fâțâia nervos,
prin fața biroului cu vedere la ocean,
întrebându-se de ce își pierde vremea
cu o soluție monolitică
deși are la dispoziție atâtea microservicii

3/5 – (1 vote)